Imi place frigul, imi ingheata buzele si imi crapa pielea, trosnind tesuturile. Cand ti-e frig, amortesti asa usor, apoi nu mai simti, pana iti dai seama ca ai niste extremitati care pur si simplu iti atarna pe langa corp si din frica de a deveni o leguma incepi sa te misti. Asa e si cu sufletul.
Am devenit salbatica, de fapt am devenit mai salbatica decat eram. Nu mai suport atingerea celorlalti, nu simt nimic cand fiinta care m-a crescut de la 4 zile , ma ia in brate. I-am zis de multe ori mama in locul celei care m-a nascut. As vrea sa pot plange cu noptile, as vrea sa pot urla si sa alerg izbind si aruncand cu niste cutite in toti oamenii din jurul meu. Mi-as strivi de ei fiecare molecula si le-as sfarteca grumazurile cu cel mai pervers zambet.
As vrea sa pot. Nici macar pe mine nu ma mai vreau si nu ma mai pot privi cu aceeasi admiratie falsa, pe care o aveam candva fata de persoana mea. Am ajuns o imagine.Un tablou. Sunt tot ce se poate mai rau, sunt un fel de cianura care iti intra in sange si te-ar face oricand sa vrei sa iti iei viata.
V-as dori totusi sa nu ma prindeti in viata, tineri.
