Despre superioritate,

Ma vad o aristocrata.Poate am innebunit, poate ma vad prea sarmanta, prea cu fler, prea intelectuala, prea cu potential, prea puternica, prea frumoasa, prea inteligenta, prea inteleapta, prea...monstru.
Dar ai dreptate, in felul tau, am cam fost impinsa de circumstante pentru a ajunge asa.Poate e vina ta, sau a altuia, poate sunteti voi toti de vina.Insa ma crezi, ca nu-mi mai pasa? Cine m-a determinat sa fiu asa?Acum consider ca mi-a facut un bine.
Peste o luna sau poate mai mult, ori prea putin, s-ar putea sa ai neplacuta surpriza de a ma gasi pe marginea santului, scuipand seminte si band bere ori poate un "cock-tail" in cel mai fitos club, ori poate devin vreo drogata, mai stii?
Mi se trage pentru ca mereu mi s-a zis ca-s prea previzibila si ceva a inceput sa se schimbe in mine.Nimeni nu ma mai cunoaste sau recunoaste pentru ca stiu sa surprind.Am invatat si asta : sa demonstrez ca trec peste barierele oricarei prietenii sau relatii, pentru ca pot surprinde nu tocmai placut.
Deci dupa cum spuneam candva, nimic nu este imposibil.Imi pare rau ca va displac, sunt dezgustoare de-a dreptul. Stiu.
Dar nu ma mai schimb pentru nimeni si nimic, doar pentru mine sau binele meu.Nu ma schimb pentru alte persoane, netinand cont de grad si importanta.Nici macar pentru prietena mea de 10 ani de zile, nici macar pentru el, nici macar pentru voi toti sau pentru lume.
M-am schimbat destul pentru acestia.Unii au contribuit mai mult, altii mai putin, o singura persoana a contribuit nespus si nu numai...
Totul a inceput din familie, mediu, scoala, liceu, profesori, colegi, prieteni, iubit, barbati, femei, mama, oameni...mai ales oameni.Adica asta este toata viziunea mea, absurda totusi, asupra lumii.Da, sunt o absurda, admit ca vorbesc ca o femeie de 80 de ani, nu de 40 si nici macar nu am atat.Insa un singur lucru il mai recunosc: nu stiu aproape nimic despre viata. Tot ce am simtit, aflat, crezut, nu e o insumare.Poate ca stiu prea putine ori poate ca stiu prea multe.
Imi pare rau ca va displac si sunt plina de spleen, nu stiu daca e bine sa indepartez multi oameni prin atitudinea mea, dar as vrea sa cred ca cei care ma suporta, imi sunt prieteni cu adevarat.
Cineva spunea ca sunt alintata, iubita, imi place sa fiu in centrul atentie sa ma distrez, sa fiu amuzanta, sa fiu dulce.Am fost!
Am fost draga mea, astazi nu mai sunt... iubirea asta e de cacat.
De la iubire la ura nu este decat un pas ... si l-am facut.Impinsa, da, mai mult sau mai putin.Totul a inceput de cand toti isi stergeau fundul cu integritatea mea.Am fost prea mult alintata sau poate prea putin, am iesit din centrul atentiei sau poate ca nu, dar am vrut sa fiu un monstru sa vad cum e.
Mi-e teama ca va dura prea mult. Am inteles si am realizat prea multe si totodata nu sunt decat la prima piesa din puzzle-ul vietii mele.
Stiti, doi indivizi care se iubesc nu mai sunt oameni, spunea Camil Petrescu...Nu mai sunt oameni pentru ca iubesc si pentru ca ei cunosc conditia omului de geniu, o porcarie schopenhaueriana, conform careia sacrificandu-te transcenzi.Cunosti existenta omului asupra / deasupra lumii.Stii ce inseamna sa te sacrifici pentru El/Ea, sa renunti la tot ce ai, ce faci, ce oferi, ce primesti tu.Si cand vezi ca dai totul pe prea putin sau pe ce nu te asteptai nici in cele mai negre cosmaruri sa primesti te intrebi atat...De ce?!Pentru ce ?!...Uitandu-te distrus la inima ta, o faci bucatele si ti-o infatisezi analizand-o si zambind ironic te intrebi la ce bun sa faci asemenea sacrificii, cand lumea e plina de cretini si oligofreni care o distrug, iar tu n-ai sa fii decat o naiva in plus care s-ar zbate impotriva tuturor si intr-un final daca mi-as pune capul, probabil, le-as da D D D domination, ca la HoN. Ma cred in stare. De foarte multe.
Dar dupa cum bine am zis...imi place sa ma complac, imi place sa fiu perfida si nu foarte justa.Cand iubesti, iubito ... e greu.Duci pe umerii tai munti, mari, oceane, abisuri, prapastii, nu doar o relatie.Pentru ca asta este de fapt o relatie, o avalansa de intamplari si sentimente zdrobite si reinnoite care te distrug de multe ori si te ridica de alte cateva multe ori.E ca un drog, ce iti da senzatia de bine, dar e doar o senzatie de bine. De fapt, de cele mai multe ori se termina prea repede sau prea greu si te distruge.Nu zic ca e rau...Iubirea e pura, e singurul lucru de pe pamant care e pur si inaltator dar e cea mai câcăcioasă experienta.
Si cand vezi ca duci toate minunile lumii pe umerii tai fragili si slabanogi, pentru ca omul e cea mai sensibila si gingasa fiinta : - e de ajuns sa o omoare un fir de praf sau un strop de ploaie, atunci te opresti.
Dupa o deceptie, cum multi ar tinde sa spuna c-am avut sau ar spune ca sunt frustrata, privesti totul la adevarata lui valoare, vezi realitati crunte, devii pragmatic si sceptic, mofturos, morbid, morocanos, posomorat, pesimist.
Si incepi sa-ti dai seama...
Iti dai seama ca de fapt, prietenii tai te baga in seama doar pentru ca ca le oferi ceva,nu pentru ca asa te vor ei langa ei.Realizezi ca degetele de la o mana sunt prea multe pt a-ti insuma adevaratii prieteni, realizezi ca prietenia e doar un camuflaj pt o simbioza.Si atunci atunci cu ce sunt diferite prieteniile fata de ciuperci?Realizezi ca de fapt prietenii tai sunt in stare oricand sa te minta.Niciun prieten nu-ti va spune adevarul si numai adevarul.Realizezi ca sunt unii care iti sunt alaturi si iti pupa si mana, doar daca tu ii pupi in cur si le sustii cauza.Realizezi ca sunt unii care sunt prieteni pentru ceea ce esti si pentru ce pozitie ocupi , pentru ca esti frumos sau destept.Realizezi ca sunt unii care sunt si prieteni adevarati dar care te sustin prea putin si te baga in seama prea mult cand tu trebuie sa fii singur si te lasa cand tu astepti mai mult de la ei.
Realizezi ca familia ta nu e tocmai ceea ce ti-ai fi dorit si ceea ce altii au,tu n-ai sa ai vreodata si mereu va trebui sa cersesti in alta parte dragoste materna.Si realizezi, ca la randul tau, ceri prea multe si dai prea putine.Pentru ca oricum ti-ar fi familia, mereu trebuie sa o iubesti, ceea ce nu poti spune mereu, pentru ca intotdeauna va fi cineva care si va sacrifica familia pentru propriul bine.O vedem in fiecare zi in fiecare clipa langa noi.Realizezi ca si tu esti de cacat, la fel ca toti cei pe care ii consideri de cacat, pentru ca iti tradezi familia si prietenii si iubirea.De regula, ni se cere sa intoarcem si celalalt obraz la lovituri de genul...noi insa primim palme si dam pumni inapoi.Acesta este marele defect al omenirii.Suntem diametrali opusi cu gandirea noastra.Spunem una si facem alta.
Si pe langa toate astea realizezi ca viitorul nu-ti surade, de parca n-ar fi fost de ajuns, realizezi ca nu faci nimic fara sa dai ceva in schimb si esti fortat oricum sa faci sacrificii.Si nu poti avea orice fara sa sacrifici nimic, iar daca o faci esti judecat.Si am ajuns in punctul in care simt tot ce am scris mai sus si poate mai multe si realizez ca toate astea sunt vizibile pana si in mediul de pe strada, in care vezi copiii jucandu-se-n cacat si razi si zici : "Ia uite ce prosti sunt fraierii !!! " si nu-ti dai seama ca cel mai de cacat esti tot tu.Dar, de fapt, ei de asta ajung cocalari, tarani si brute. Traim intr-un mediu atat de infect, incat nici nu ne dam seama cat de expirati suntem.Si mai realizezi ca pe langa mediul inconjurator care e plin de faze penibile si nefaste si tu esti o piesa din puzzle-ul asta genial , din care, bineinteles, vrei TOT si zici ca vei schimba ca vei face si vei drege.
Dar de fapt daca vrei sa schimbi lumea spre a fi una mai buna ... trebuie sa schimbi ceva de la tine mai inainte de toate.
Si chiar daca zici ca vrei sa schimbi ceva tot nu o vei face si te vei lasa pagubas, ca noi toti, de altfel si-ti vei plange de mila.Poate inca n-am aflat ce inseamna viata, dar daca as sti ca mai am o viata ... din asta sincer, as prefera sa mor.Si as incerca sa schimb lumea cu pretul vietii mele.Eroic.Admirabil, as putea spune.Dar si eu astept ceva in schimb ca sa fac asta, nu ? Paradoxal, o viata noua...
Dar stiu ca dupa moarte nu e nimic, sau poate ca e, dar nu stim cu certitudine insa nimic.Dar prefer sa lupt si sa aleg o batalie crancena, in care sa-mi cunosc viata fara doar si poate.
Imi pare rau dar asta simt, vad, ascult, cred, observ in fiecare zi minut sau secunda.
Ah si mai realizezi ca si tu esti tot o himera care se schimba tot dupa cum bate vantul.Niciun om nu va fi mereu monstruos sau bunul samaritean, in adancul nostru fiecare om bun are o parte mai rea decat cea buna si viceversa.Doar ca oscileaza.Si cu asta am parcurs aproape tot din ce cred eu ca am ajuns sa cunosc pana acum,si zic cred pt ca oricum la sfarsitul vietii toti credem ca am trait,dar "a crede" e de departe fals, pe langa "a trai" .Viata nu crezi c-ai trait-o... o simti sau mori.Insa toti credem, de aia putini sunt cei care simt ca trebuie sa moara, majoritatea vor sa mai traiasca.Vor o schimbare. Acea schimbare.
Mai am multe de cunoscut, stiu. Mai am mult de lucru, ca si acei oameni de mai sus.
Sunt hilara, stiu...